Anxietatea apare pe fond de stres, ca un sentiment de teamă sau de neliniște în fața unor contexte noi din viețile noastre. Nu e o reacție nenaturală a individului, decât în situația în care se prelungește și ne afectează existența de zi cu zi, împiedicându-ne să fim funcționali. Momentele de anxietate scapă controlului nostru, iar asta e ceea ce ne tulbură, de fapt.
Anxietatea apare încă de la vârstă mică și, practic, ne însoțește creșterea. După vârsta de 6 luni, copiii manifestă anxietate de separare, care poate dura până pe la 3 ani. Ce se întâmplă, în acest caz? Practic, cei mici se tem să se despartă de părinții lor. Unul dintre motivele care stă la baza acestei frici e că sugarul nu știe, la această vârstă, că lumea (și deci părintele) există și în afara razei lui vizuale. Nu știe că există și altceva, în afară de ceea ce vede el. Iar în acest context, când mama pleacă, teama lui reală e că pleacă, că dispare pentru totdeauna. În timp, văzând și învățându-se cu faptul că ea revine, copilul se obișnuiește, iar anxietatea de separare i se calmează, până la a dispărea cu totul.
Cum ne dăm seama că cel mic e anxios?
Există o serie de indicii comune, precum: e irascibil, plânge sau nu ne dă drumul, se agață de noi la plecare. Nu poate să doarmă sau se trezește noaptea din somn. Poate chiar să facă în pat sau să viseze urât.
Cum spuneam, anxietatea ne însoțește creșterea. Copilul mare o experimentează în continuare, în situații precum: prima zi de școală, înaintea unui examen important sau când vă mutați dintr-o casă în alta. Atâta timp cât acesta reușește să facă față situațiilor, nu este nicio problemă. Putem spune că anxietatea lui este în termeni normali: toți avem emoții intense, temeri. Ba mai mult, sunt normale în contextul unor situații noi sau care cântăresc greu în viețile noastre.
Problematic e atunci când anxietatea te împiedică să fii funcțional – și asta în mod repetat. Când, de exemplu, nu reușești să scrii nimic la examene. Altfel spus, când ți-e afectat dramatic cursul normal al vieții, funcționalitatea ta ca individ.
În ajutorul unui copil anxios poate veni, în primul rând, părintele. Puteți discuta împreună, să vedeți de ce se teme el de fapt, iar apoi să căutați și să propuneți una, două soluții pentru îngrijorarea pe care o are. Dacă anxietatea persistă, poate fi necesară intervenția unui psiholog. De multe ori, ca părinți, ne e greu să obiectivăm situația copiilor noștri, iar în acest caz un psihoterapeut e o alegere mai potrivită.
Anxietatea se regăsește și în viața noastră de adulți. Mult mai des decât în viața noastră de copii. Ca oameni mari, ne putem confrunta cu ea ca simplu fenomen în fața unor situații necunoscute. Sau ca reminiscență din copilărie ori din tinerețe. La fel ca în cazul copiilor, problema apare când anxietatea nu ne dă voie să ne trăim viața și ne pune tot felul de piedici în activitățile și în relațiile noastre.
Tipuri de simptome comune
Cum putem identifica anxietatea la adult: respiri greu, ți se usucă gura, transpiri, ai frisoane, ești neliniștit sau îngrijorat, ți-e teamă, nu te poți concentra pe nimic altceva decât pe ceea ce te îngrijorează, nu poți dormi, cauți să eviți situațiile sau lucrurile care te fac anxios etc.
Tratamentul anxietății.
Când să-l ai în vedere?
- în primul rând, când te simți copleșit de îngrijorare, iar asta interferează cu munca, relațiile sau cu alte aspecte ale vieții tale;
- când frica, îngrijorarea sau sentimentele de anxietate te supără la modul extrem și nu mai reușești să le controlezi;
- când te simți deprimat, abuzezi de alcool și droguri sau, corelat cu anxietatea, ai motive de îngrijorare privind sănătatea ta mintală;
- când suspectezi că anxietatea ta ar putea avea legătură cu o problemă de sănătate fizică;
- când ai gânduri sau comportamente suicidare – în acest caz, se impune tratament de urgență.
Îți poți trata anxietatea cu ajutorul unui psiholog. Una dintre tehnicile terapeutice foarte eficiente pentru asta e terapia cognitiv-comportamentală, prin intermediul căreia specialistul te ajută să identifici și să gestionezi factorii care-ți generează și îți întrețin temerile iraționale. De asemenea poți citi mai multe depre psihoterapia orientată pe resurse aici.
Vei deprinde modul în care gândurile pe care le ai îți declanșează simptomele de anxietate și vei învăța să intervii la nivelul comportamentelor tale, astfel încât simptomele să se calmeze.
Uneori, psihologii folosesc și tehnici conexe, pe lângă terapia cognitiv-comportamentală. Terapia de grup este o metodă bună și, de obicei, grupul e alcătuit din oameni care se confruntă cu aceeași problemă ca tine. Împărtășirea sentimentelor și descoperirea împreună a unor tehnici eficiente ne fac bine și ne dau încredere în capacitatea de rezolvare a anxietății.
Pentru că anxietatea este cât se poate de tratabilă, iar majoritatea clienților care intră în terapie reușesc să diminueze până la a trata total simptomele, după aproximativ câteva luni de terapie. La cei mai mulți, se observă îmbunătățiri chiar din primele ședințe.