Despre noi

Viziunea noastră

Dintre toate creaturile de pe Pământ, doar fiinţele umane îşi pot schimba obiceiurile. Doar omul este arhitectul propriului său destin. Fiinţele umane, prin schimbarea atitudinilor mentale, pot să schimbe aspectele exterioare ale vieţii lor.

William James

Psihologia nu este doar studiul patologiei, slăbiciunii şi prejudiciilor; este şi studiul forţei şi virtuţii. Tratament nu înseamnă doar repararea a ceea ce s-a stricat, ci şi îngrijirea a ceea ce este mai bun.

Martin Seligman

Misiunea noastră

Misiunea noastră este de a contribui la îmbunătățirea calității vieții celor care se încumetă în călătoria autodescoperirii și transformării personale. Abordare psihoterapeutică realistă și empatică în accesarea propriului potențial. Lucrul cel mai important pentru noi este de a-i oferi celuilalt posibilitatea de a accede la adevărul cel mai profund al propriei ființe. Dorim să fim însoțitori de drum în procesul de înțelegere atât al emoțiilor și comportamentelor proprii, cât și ale celor din jur.  Astfel, se poate adopta un mod armonios de a gândi și de a fi în relație cu sine și cu ceilalți, atât pe plan social, profesional, cât și personal.

Valorile noastre

Alianță autentică

Un rol decisiv în demersul terapeutic îl reprezintă stabilirea alianţei terapeutice, ce pune baza pentru definirea scopurilor; concentrarea asupra unor strategii specifice de schimbare; dezvoltarea continuă a persoanei.

Comunicare deschisă

Psihoterapia presupune în mod esenţial un tip special de comunicare între terapeut și client. O comunicare corectă presupune o interacţiune, nu o transmitere de informaţii.

Ascultare empatică

Presupune capacitatea de a-l înţelege pe celălalt, având o atitudine pe deplin implicată.  O ascultare reală este o ascultare nu numai cu capul, cât mai ales cu inima.

Atitudine non-judicativă

Acceptare liberă, fără vreun semn de critică, a ceea ce fiecare persoană comunică despre sine însăşi şi despre problemele sale şi folosind un limbaj comun cu aceasta, terapeutul poate crea o atmosferă de încredere, înţelegere şi influenţă pozitivă.

Moralitate și profesionalism

Manifestăm cel mai înalt grad de integritate morală și profesionalism în toate activitățile pe care le desfășurăm.

Respect și confidențialitate

Tot ceea ce este împărtășit psihologului se află sub protecția relației speciale, privilegiate și nu va fi divulgat sub nici o formă.

Suntem aici pentru tine!

Terapeutul nu dirijează şi ghidează pacientul, ci procesul psihoterapeutic în ansamblul său. Suntem aici să te însoțim îndeaproape în labirintul dezvăluirii propriei tale ființe. Tu ești naratorul poveștii tale de viață și cel care poate schimba în mai bine cursul existenței. Suntem onorați să îți fim alături în acest proces al devenirii și desăvârșirii personale și apreciem curajul tău de a porni în această călătorie.

Programare gratuită

Programează-te pentru o primă ședință

Te poți programa online în doar câteva secunde folosind butonul de mai jos sau ne poți contacta direct folosind datele noastre de contact.