Știi ce simți acum? În acest moment, când ai început să citești articolul de față. Îți poți da seama ce stare prevalează în tine: liniște, bucurie, iritare, tristețe, agitație? Te întreb dintr-un motiv simplu și corelat cu tema despre care discutăm aici. Capacitatea de a-ți recunoaște starea interioară, de a ști ce emoție te traversează la un moment dat ține de mindfulness.

Mindfulness-ul este o racordare la sine și la ceea ce simți. Când ai acest timp de conștientizare, nu fugi de tine. Recunoști și accepți. Ideea de „mindfulness” este la bază una budistă. Dar a depășit granițele acestei orientări religioase și putem spune chiar că s-a vulgarizat, nu neapărat în sens peiorativ. Ci în ideea că azi mindfulness-ul este peste tot. Însă nu toată lumea (care-l practică) știe ce e.

Dar să revenim. De ce contează să fii racordat la tine? Un răspuns simplu și oarecum previzibil ar fi: ca să știi cine ești și ce vrei și ca să-ți crești șansele de a-ți trăi viața așa cum îți dorești. Racordarea la sine ne ajută să ne trasăm direcția în viață și, prin asta, să simțim că avem control asupra traseului pe care-l parcurgem.

În spiritul celor deja menționate mai sus, am găsit o definiție cât se poate de simplă, asupra ideii de mindfulness, la Martha Langley, într-o carte care tratează exact acest subiect. O reiau mai jos, pentru claritatea ei aparte:

Mindfulness-ul este o modalitate de-a învăța să trăiești cu tine însuți și cu lumea în care te afli.

Atât este de simplu, da. Despre asta e mindfulness-ul și, ca atare, e și lesne de înțeles de ce a ajuns să cunoască o utilizare atât de largă în rândul oamenilor. E despre viață și presupune, de fapt, două direcții: este o formă de conștientizare, dar și o tehnică de meditație. Iar ca idee centrală, mindfulness-ul te încurajează să trăiești fiecare moment cu intensitate și lipsit de griji și preocupări. Prin asta, meditația de tip mindfulness e benefică pentru tratarea anxietății, întrucât te învață să ai control mai mare asupra gândurilor tale și să nu mai ruminezi. De asemenea, te învață să privești gândurile critice de la o distanță semnificativă, cu detașare, înțelegând că sunt produsul unei stări personale pe care o ai și care e trecătoare, și nu a unei stări de fapt.

Mindfulness-ul ajută și la tratarea depresiei, în care senzația de neputință ajunge să fie copleșitoare. Iar starea de neputință e ușor înlesnită azi, când totul în jur se derulează repede și în nenumărate direcții de acțiune. Avem prea multe de făcut, ca să mai avem când să ne oprim și să ne bucurăm de propria viață. Și aici intervine meditația de tip mindfulness, prin aceea că te încurajează să fii centrat pe prezent. Trecutul există doar în amintire, iar viitorul e o fantezie a minții. Niciunul nu e însă inutil: învățăm din greșelile pe care le-am făcut și ne facem planuri în perspectivă. Dar să nu zăbovim acolo, nici în trecut, nici în viitor. Asta ne îndeamnă mindfulness-ul să facem.

Recomandarea e să ne întoarcem la prezent, pentru că de aici pornește totul. Orice s-ar întâmpla acum, în viața ta sau cu tine, pentru a experimenta acel lucru pe deplin, trebuie să-l recunoști. Dacă te gândești la altceva, atunci nu trăiești clipa cu adevărat. Deci mindfulness-ul, ancorarea în prezent necesită concentrare. Să persiști în ceea ce trăiești, și nu să fugi — de tristețea ta, de evenimentele neplăcute prin care treci.

Concentrarea înseamnă să fii și atât, nu să faci cine știe ce, în tot acest timp. Și da, te racordezi la tine și ești, dar ești într-o stare de detașare. Te înțelegi, empatizezi cu tine, te accepți: îți dai seama prin ce treci și îți dai seama că e firesc să ai trăiri pe măsură. Înveți să fii în viața ta. Restabilești echilibrul dintre a fi și a face, pentru că, așa cum spune autoarea pe care am menționat-o mai sus: „Stresul apare când nu știm doar să fim și atât.” Și știm prea bine ce problemă uriașă este stresul azi, și pentru câtă lume. Mindfulness-ul este, așadar, o cale de a-l calma. Pentru că, fiind conștient, îți dai seama ce contează pentru tine. Importanța lucrurilor, în viața ta, are o ierarhie pe care e bine să n-o scapi din vedere. Mindfulness-ul, ca și terapia, te aduce spre tine și te învață să vezi ce contează — de asta cele două se îmbină, în general, și adesea foarte bine.

Am început acest articol cu un mic experiment de conștientizare și am să-l termin tot la fel. Îți propun un exercițiu clasic de mindfulness, conceput de Jon Kabatt-Zinn. Ia o migdală sau orice altă bucată mică de mâncare. La început, analizează migdala cu atenție, pentru câteva minute. Vezi ce culoare are, ce textură, cât e de grea, cum miroase, ce detalii are, cum se reflectă lumina pe ea. După ce au trecut cele câteva minute, pune-o pe buze și atinge-o cu limba – diferă prin ceva cele două senzații? Bagă migdala în gură, dar încă n-o mesteca. Fii în continuare atent la cum se simte în gură, pe dinți, pe interiorul obrajilor, pe limbă. Iar după ce consideri că ai analizat destul cumulul de senzații, o poți mesteca și înghiți.

Și, da, ai intuit bine: mindfulness-ul ajută și la slăbit. Dacă am mânca lent și conștient, am mânca mult mai puțin decât în mod obișnuit. Pentru că senzația de sațietate s-ar instala mai repede.

Bibliografie:

Langley, M. (2018). Mindfulness pe înțelesul tuturor. București: Editura Litera